OBIECTIVE TURISTICE
Comuna Sântămăria-Orlea are un farmec aparte, dat de diversitatea celor nouă sate care o compun: Balomir, Bărăştii Haţegului, Bucium Orlea, Ciopeia, Sântămăria-Orlea, Sânpetru, Săcel, Subcetate și Vadu.
Balomir – pe Valea Mare, afluentul drept al Streiului, în care se varsă aproape de confluența dintre Râul Mare și valea Streiului. Localitatea este menționată în anul 1451 cu numele Balamer, iar în 1687 Balomir, cuvânt de origine slavă.
Bărăștii Hațegului – se află pe renumitul drum roman al lui Traian, la confluența văii Drăgaciu cu valea Sibișel. Denumirea vine de la antroponimul Bar. Este atestat în anul 1444 cu numele de Baresth.
Bucium Orlea – în zona de defileu a Streiului, în aval de Balomir. Toponimul are la bază apelativul „bucium” – butuc rămas la rădăcină după tăierea unui copac. Numele evocă vremurile străvechi în care populația băștinașă tăia pădurea pentru a crea spații pentru adăposturi, locuri de arătură sau fânețe.
Ciopeia – pe șoseaua Simeria – Hațeg – Petroșani, aproape de malul Streiului. Numele satului a cunoscut o serie de transformări în decursul timpului: 1453 – Thopal, Chopal; 1494 – Chapolya ; 1498 – Chepee, Chepey, Cheppey ; 1733 – Tsopeia. Toponimul provine de la numele de familie Ciopei.
Sântămăria-Orlea – între văile Râul Mare și Sibișel. Numele localității este compus din numele Sfintei Maria (hramul bisericii) și Orlea – denumirea dealului care domină întreaga regiune. Este o așezare veche, menționată documentar din anul 1363. Din anul 1447, localitatea devine proprietate a familiei Cândea, devenită nobilă prin participarea membrilor ei la luptele împotriva turcilor.
Sânpetru – este aproape unit cu satul Săcel, dar în amonte de acesta. Ambele sate urmăresc malul stâng al văii Sibișel.
Subcetate – se află așezat în defileul Streiului. Numele satului provine de la cetatea, sau mai bine zis de la turnul de veghe de pe dealul Orlea, pe stâncile căruia este așezat. Comunitatea de aici este una dintre cele mai vechi din ținut, iar pe la 1855 este menționată în documente ca fiind în întregime iobăgită.
Vadu – este situat în lungul malului stâng al Râului Mare, aproape de satul Nălaț, pe malul lacului de acumulare.
Biserica Reformată-Calvină Sântămăria-Orlea
Biserica reformată, odinioară ortodoxă ridicată în piatră de cnezii din familia Cândea la sfârșitul sec. XIII în stil romantic, alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară tăvănită, cu turn decrosat pe fațada de vest, tribună de lemn pe stâlpi de zid la vest, și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe nervuri.
În interior se află un ansamblu de pictură murală comportând trei straturi realizate în trei etape succesive: primul, cuprinzând două cruci de consacrație, aparținând chiar etapei construirii bisericii; al doilea, opera unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscripție fragmentară la 1311, căruia îi pot fi atribuite picturile din naos; al treilea strat reprezentat de picturile din altar, datorate, se pare unui pictor local și de cele de pe pereții de sub tribună, datorate unui pictor peregrin de formație occidentală, datând probabil din perioada anilor 1400.
Acces: În satul de reședință al comunei, la intrarea dinspre orașul Hațeg, pe partea stânga.
Castelul Kendeffy
Castelul se află în localitatea Sântămăria-Orlea din județul Hunedoara. A fost construit de către familia Kendeffy în 1782, o familie de nobili foarte bogați la acea vreme, care aveau nevoie de o reședință în Țara Hațegului.
Familia Kendeffy era de origine cumană, prima atestare documentară a acesteia datând din anul 1236. Ioan, fiul lui Kende din Râu de Mori, a fost scutit de orice serviciu cnezial de voievodul transilvanean în anul 1406, iar în 1415 a avut deja privilegiu nobiliar. Regele Sigismund dăruieşte susnumitului Ioan, blazon familial.
Ioan a avut doi fii, astfel familia s-a despărţit în două ramuri, cea de Kendeffy şi cea de Kenderessy. Ambii fraţi au primit drept de paloş de la regele Matia Corvinul.
Ridicarea pe plan politic şi economic a familiei a fost posibilă mai ales prin căsătorii, efectuate cu membrii familiilor de nobili înalţi, în acest mod familia Kendeffy a procurat moşii întinse în partea de sud a comitatului Hunedoara, în regiunea Haţegului. Familia a deţinut trei reşedinţe impunătoare în zonă, printre care și castelul din Sântămăria-Orlea care a avut mai multe faze de construcţie.
Prima dovadă scrisă a construcţiilor efectuate la Sântămăria-Orlea este un contract din anul 1777, referitor la construirea edificiului. La această fază de construcţie se referă şi placa comemorativă plasată deasupra intrării principale, care marchează data de 1782.
Castelul Kendeffy se află aproape de centrul localităţii, se înalţă deasupra drumului care leagă satele Râu de Mori şi Sântămăria-Orlea. Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, şi atrage atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental.
Castelul plasat pe o înălţime delimitată printr-un parapet construit din piatră şi cărămidă, şi accesibil prin două rampe, are un aspect predominant neogotic, prin următoarele elemente arhitecturale: turnul, balustrada cu crenel, fiale, ferestre în arc frânt, balconul mic, şi datorită compoziţiei sale asimetrice.
Mobilierul vechi al castelului a dispărut aproape în totalitate. Bazându-ne pe inventarele scrise şi pe puţinele fotografii din epocă, putem spune că la sfârşitul secolului al XIX-lea au dominat piesele de mobilier sculptate din stejar, iar în încăperile cu funcţie reprezentativă (cum era sufrageria şi sala de fumat), pe lângă mobilierul pretenţios, erau expuse şi o serie de obiecte de artă, cărţi, arme, trofee de vânat. Folosind blazoane şi scuturi pictate, interioarele au încercat să evoce evul mediu, această tendinţă alăturându-se organic modului romantic în care au fost concepute faţadele clădirii.
Acces: de pe drumul național Simeria – Hațeg – Petroșani ce traversează satul Sântămăria-Orlea, în centrul satului la dreapta pe șoseaua spre Vadu și Săcel. Castelul este proprietate particulară.
Biserica Sfântul Gheorghe din Sânpetru
Pe acest loc se afla inițial o biserică din lemn. În secolele XII – XV, pe locul bisericii din lemn s-a construit o alta de piatră. Portalul de sud a fost cioplit din piatră romană refolosită. Stilul construcției se află la interferența romanicului cu goticul. De-a lungul timpului, însă, biserica a suferit numeroase modificări.
Acces: În satul Sânpetru, pe șoseaua principală, care vine de la Sântămăria Orlea și duce spre satul Unciuc, de la biserica ortodoxă nouă, la stânga pe drumul pietruit.
La prima intersecție, pe partea stângă, se află curtea bisericii Sfântul Gheorghe.
Sursa: www.ici.ro
Turnul de pază
Pe culmea dealului Orlea, abrupt și stâncos se găsește ruina turnului de pază numit „turnul lui Vece”. Are o circumferință de 50 m și este construit din piatră și cărămidă romană; turnul controla accesul pe valea Streiului, spre Hațeg și Banat.
Ruinele podului roman
În hotarul satului Ciopeia se află urmele unor construcții romane, iar în albia Streiului sunt vizibile urmele unui vechi pod de piatră, despre care s-a presupus că este roman, dar ultimile ipoteze îl plasează în perioada medievală.
Castelul Nopcsa din Săcel
Castelul Nopcsa este situat în localitatea Săcel, comuna Sântămăria-Orlea, județul Hunedoara, Transilvania. Castelul a fost reședința uneia dintre cele cele mai ciudate familii din Transilvania. Arhitectura lui sobră poate fi văzută și astăzi în satul Săcel (între Sântămăria-Orlea și Râu de Mori, DJ 686).
CLANUL „NOAPTE”
Povestea clanului Nopcsa este mai mult sau mai puțin cunoscută. Familia lor, care a fost una dintre cele mai celebre în toată Transilvania, s-a stins în mod dramatic odată cu ULTIMUL NOPCSA. Castelul nu are mai mult de 200 de ani, dar familia Nopcsa, care și-a avut aici ultima reședință, este atestată documentar de la 1367. Castelul de la Săcel, fosta proprietate a familiei, amintește de o lume astăzi trecută. O lume cu baroni și contese, trăsuri și castele, baluri și jafuri. Istoria clanului Nopcsa se împletește cu trecutul mai multor familii nobiliare din Transilvania, între care și a Huniazilor. Numele lor, Nopchia, care înseamnă „Noapte”, a fost maghiarizat după 1701 devenind Nopcsa.
Situl fosilifer al dinozaurilor de la Sânpetru
Este o arie protejată de interes național (rezervație naturală, de tip paleontologic), inclusă în Geoparcul Dinozaurilor „Țara Hațegului”.
Cu o suprafață de 5,0 ha, situată în bazinul Depresiunii Hațeg, pe teritoriul satului Sânpetru comuna Sântămăria-Orlea, paleofauna reptiliană de la Sânpetru este reprezentată de specii de dinozauri, crocodili, broaște țestoase.
În urmă cu mai bine de 65 de milioane de ani Țara Hațegului era o insulă tropicală în mijlocul oceanului Tethys, populată de dinozauri. Urmele lor, descoperite la Sânpetru și în împrejurimi, constituie un patrimoniu geologic foarte important. „Dinozaurii pitici” găsiți aici sunt unici în lume. Ei au trăit cu puțin înainte de dispariția totală a dinozaurilor, la sfârșitul cretacicului, după ce dominaseră lumea mai bine de 160 de milioane de ani.
Excepționalul depozit fosilifer a fost descoperit la începutul secolului XX de Frantz Nopcsa și este studiat astăzi de numeroși oameni de știință din România și din străinătate, în special din SUA. Un rol deosebit de important l-au avut cercetările prof. dr. Dan Grigorescu, de la Universitatea din București. El este inițiatorul și susținătorul unui ambițios proiect de realizare a Geoparcului Dinozaurilor. Acesta va constitui o arie protejată cu organizare și scopuri similare Parcurilor Naturale. Proiectul a fost lansat la UNESCO în 2 februarie 1999. Obiectivele lui sunt de a proteja „moștenirea” excepțională pe care o constituie depozitul fosilifer și de a stimula dezvoltarea socio-economică a zonei.
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului acoperă o suprafață de 102.392 ha și beneficiază de un patrimoniu natural și cultural unic în lume, foarte bogat și divers. O parte semnificativă a Geoparcului se găsește pe teritoriul comunei Sântămăria-Orlea. El asigură protejarea siturilor cu resturi fosile de dinozauri pitici, unici în lume. Geoparcul este, de asemenea, cadrul ce stimulează revitalizarea ocupațiilor tradiționale, organizarea unor activități culturale și de formare care să asigure reînvierea spiritului hațegan și păstrarea identității Hațegului într-o Europă a „țărilor”, o Europă multiculturală.
Primele cercetări asupra dinozaurilor din zona Hațegului au fost făcute de baronul maghiar Franz von Nopcsa (1815-1904). Sora sa, Ilona Nopcsa, a descoperit întâmplător, în anul 1895, fosilele unor reptile în jurul castelului familiei Nopcsa din Sânpetru. Franz von Nopcsa a studiat resturile fosile de dinozauri descoperite în Transilvania; materialele găsite de el au fost fie vândute Muzeului Național de Istorie Naturală din Londra, fie donate Muzeului de Științe Naturale din Budapesta. Prin lucrările sale, Nopcsa a adus contribuții esențiale la descoperirea și descrierea unor specii de reptile care au trăit pe teritoriul actual al Transilvaniei.
După moartea lui Nopcsa, studiile asupra fosilelor din Hațeg au fost întrerupte pentru o lungă perioadă de timp. Cercetările au fost reluate în anul 1977 de către Dan Grigorescu, profesor la Facultatea de Geologie a Universității din București, specialist în paleontologie. În ultimii ani, la aceste cercetări a participat și Zoltan Csiki, fost student al profesorului Grigorescu, în prezent coleg de catedră al acestuia. Cercetările realizate în bazinul Hațeg au condus la descoperirea resturilor a patru specii de dinozauri ierbivori (Magyarosaurus dacus, Telmatosaurus transsylvanicus, Struthiosaurus transsylvanicus și Rhabdodon priscus) și patru specii de dinozauri carnivori (Megalosaurus hungaricus, Bradycneme draculae, Heptasteronis andrewsi și Elopteryx nopcsai). Alături de acestea, în bazinul Hațeg au mai fost descoperite fragmente de oase atribuite unui crocodil (Allodaposuchus precedens), unei broaște țestoase (Kallokibotion bajazidi) și altor vertebrate (pești, amfibieni, mamifere).
Cea mai importantă descoperire paleontologică din bazinul Hațeg – în afara urmelor de dinozauri – a fost, însă, cea a resturilor unui pterozaur (grup de reptile zburătoare care au trăit în aceeași perioadă cu dinozaurii) gigant, Hatzegopteryx tambena (în traducere „uriașul cu aripi din Hațeg”). Exemplarul descoperit la Vălioara, în nord-vestul bazinului Hațeg, a trăit la sfârșitul Cretacicului, acum circa 70 milioane de ani și avea o anvergură de aproximativ 12 metri. El a fost descris de profesorul Dan Grigorescu în colaborare cu doctorul Eric Bufetaut din Franța și cu Zoltan Csiki.
sursa: http://www.antipa.ro