SCURT ISTORIC
Țara Hațegului este menționată pentru prima dată în documente în 1247.
Localitatea Sântămăria Orlea apare în documente abia în 1363, dar vechimea ei este cu mult mai mare.
Pe teritoriul comunei au fost descoperite mai multe urme de locuire din epoca romana cât și monede din perioada împăratului Septimius Severus și a lui Traian.
Aflându-se într-un loc strategic, între Oltenia, Banat și Transilvania, Hațegul reprezenta o etapă importantă a cuceririi romane în Dacia, permițând accesul direct spre Munții Șureanu, unde se afla centrul statului dac. După două războaie și multe bătălii crâncene, dintre care o amintim pe cea de la Tapae – Poarta de Fier a Transilvaniei (în apropierea satului Zeicani) – Dacia cade sub stăpânire romana.
Împăratul Traian decide mutarea populației din munți spre zone mai accesibile, iar mai târziu se întemeiază capitala provinciei la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Teritoriul comunei este străbătut de „Drumul roman”, care lega Ulpia Traiana Sarmizegetusa spre cetățile dacice din munții Orăștiei.
În Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247, Hațegul este amintit ca parte a Voievodatului lui Litovoi, din care mai făceau parte Oltenia și depresiunea Petroșani. Litovoi refuză să plătească tribut regelui maghiar.
În bătălia care a urmat, Litovoi este ucis, iar fratele său, Bărbat, este luat prizonier și apoi răscumpărat de ai săi. În urma acestor evenimente, Hațegul este desprins din voievodat și trecut în stăpânirea regatului maghiar.
Regalitatea maghiară construiește la sfârșitul secolului al XIII-lea cetatea Hațeg, așezată pe dealul Orlea, ce domina partea de nord-est a depresiunii. În 1317, cetatea este menționată ca fiind centrul unui domeniu de 12 sate. Trebuie spus că forma de administrare „comitat” nu a putut fi impusă de la început, iar românii își păstrau propriile instituții administrative, sub forma de districte, așa cum era chiar Hațegul.
În această perioadă se construiesc sau se refac cetăți pe tot cuprinsul depresiunii de către cnezii locali cum ar fi Cândea, familie de cnezi din Râu de Mori și tot de acum datează cele mai importante și vechi biserici ortodoxe din Hațeg. Dintre acestea, două se află pe teritoriul comunei Sântămăria-Orlea: Biserica Sântămăria-Orlea (astăzi reformată) și Biserica Sfântul Gheorghe din Sânpetru (ortodoxă).
A urmat o perioadă în care autoritatea maghiară a pătruns treptat și din ce în ce mai puternic în toate aspectele vieții hațeganilor. Unii dintre nobilii locali își schimbă religia și intră în rândul nobilimii maghiare, familia Cândea devine Kendeffy, iar vechile cetăți sunt înlocuite de curți și castele nobiliare. Cel mai important castel este cel din Sântămăria-Orlea, alături de care existau altele de mai mici dimensiuni, cum este cel de la Săcel.
Principalul centru polarizator al regiunii este Hațegul. Localitatea apare menționată documentar în anul 1247. În 1360, este consemnată ca district, iar în 1398 este sediul unei cetăți regale, în care-și avea reședința castelanul (reprezentantul voievodului). În 1439, capătă statut de oraș (oppidum) și în 1764 devine oraș grăniceresc( Sântămăria-Orlea se află la numai 3 km de Hațegul actual).
Sursa de documentare: Ghid de călătorie în Țara Hațegului
Autori: Alexandru Andrașanu, Cristian Ciobanu, Dan Valentin Palcu, Eliza Donescu, Iulia Olariu
VECHILE FAMILII
– Familia Nopcsa este una dintre cele mai cunoscute din toată Transilvania, fiind atestată documentar din 1367. Numele familiei, Nopchia, care înseamnă „Noapte”, a fost maghiarizat după 1701, devenind Nopcsa. Cu toate astea, în 1848 Laszlo (Vasile) Nopcsa încă se considera român și participa la Adunarea Națională a românilor de la Blaj. Vasile Nopcsa a fost un personaj foarte interesant, prin biografia lui de-a dreptul spectaculoasă. Despre el se spune că a fost celebrul tâlhar Față-Neagră, un soi de haiduc, care noaptea ataca nobilii bogați și îi ajuta pe săraci.
Scriitorul maghiar Jokay Mor, cu câțiva ani înaintea lui Bram Stoker, publica Sărmanii bogați, un roman în care acțiunea se petrece în zona Hațegului.
Personajul central este baronul Hatzegy, un tâlhar supranumit si Față-Neagră. Asemănarea dintre acest personaj și baronul Laszlo Nopcsa este atât de mare,
încât mulți i-au identificat pe cei doi, mai ales că, după apariția romanului, familia Nopcsa a avut două procese cu scriitorul, pe care le-a pierdut. Mai mult, Vasile Nopcsa a dispărut de la domiciliul din Săcel.
Toți bărbații din clanul Nopcsa au fost oameni deosebiți. Unul dintre ei a fost celebrul Francz Nopcsa un reputat paleontolog de la începutul secolului XX. El a făcut primele studii despre dinozaurii din zona Hațegului. Citește mai mult despre familia Nopcsa
– Familia Cândea, devenită Kendeffy, este cea care a influențat puternic viața economică, socială și culturală a zonei timp de mai multe secole.
Proprietățile sale se întindeau pe zeci de mii de hectare, iar multe din clădirile din Sântămăria-Orlea, între care și celebrul castel, au fost construite de acesta. Semnificativă este inscripția de la intrarea în castel, unde se păstrează și blazonul familiei:
„Clădirea pe care tu, oaspe, o ai în fata ochilor, este renumită nu atât prin măreția lucrării și podoabe, ci mai mult prin înlesnirea unei sălășluiri tihnite. Cu ajutorul lui Dumnezeu Însuși, cel Preaînalt și Preamărit, cârmuitor al celor dumnezeiești și al celor omenești, stăpân peste soartă, fără de care în zadar ne trudim, într-un ceas bun a zidit-o Alexius Kendeffi, comite de Râu de Mori, sfetnicul și omul de încredere în treburile interne și externe ale sfintei împărății chesarice, al regelui și apostolicei maiestăți, mai ales al principelui Transilvaniei și laolaltă cu preaiubita-i soață, Christina, născută contesa Bethlen, a închinat-o pe aceasta, în urma unei făgăduințe, lui Dumnezeu Atoatestatornicitor, iubiților copii și prietenilor, în anul de Christos 1782.”